Beneficiile utilizării sucului de aloe vera

Beneficiile utilizării sucului de aloe vera

Aloe vera este o plantă suculentă, cu tulpini groase și frunze cu țepi. Tulpina cărnoasă conține gel și suc de aloe vera, care se folosesc în diverse scopuri medicinale, ca remediu universal. Sucul și gelul sunt utilizate în cosmetică, în tratamente și pentru menținerea unei sănătăți generale. Aloe vera este o plantă recunoscută datorită proprietăților sale extraordinare pentru sănătatea corpului și a minții.

Aloe vera conține cantități mari de minerale (calciu, sodiu, fier, potasiu, magneziu, mangan, seleniu, cupru, crom, zinc), aminoacizi și vitamine (A, B4, B9, B12, C, E). Sucul din această plantă miraculoasă are proprietăţi antibacteriene, antivirale, antifungice, antibiotice, analgezice și cicatrizante. De asemenea, el poate regla dezechilibrele dintre bacteriile „bune” şi cele „rele” din stomac şi din intestine.

Sucul obținut din aloe vera este transparent și gelatinos, și poate fi utilizat atât intern, cât și extern. Aloe vera poate fi aplicată pe piele și păr, cu ajutorul produselor cosmetice ce au la bază această plantă, sau poate fi consumat ca atare pentru a atenua simptomele sindromului colonului iritabil, inflamațiile, osteoartrită și ulcerele stomacale. De asemenea, este un tonic general, care se poate administra în fiecare dimineață, pentru a te bucura de toate beneficiile pe care le are asupra sănătății. Fiind un produs natural, sucul de aloe vera, consumat dimineața are numeroase beneficii pentru sănătatea corpului:

- Adjuvant în tratamentele digestive
Sucul de aloe vera este foarte eficient în tratarea problemelor intestinale, datorită proprietăților antiinflamatorii. De asemenea, el ajută la dezvoltarea bacteriilor „prietenoase” în intestine, lucru ce ține la distanță toate afecțiunile intestinale.

- Eficient în tratamentul pentru poliartrita reumatoidă
Artrita reumatoidă este o boală autoimună care afectează întregul corp. Sistemul imunitar atacă țesuturile din organism, în special membranele ce acoperă articulațiile, cauzând inflamație și rigiditate. Administrarea de suc de aloe vera în cure de două săptămâni poate ajuta la reducerea inflamației din organism, care cauzează reumatism și artrită. Sucul de aloe conține compuși antiinflamatorii, cum sunt sterolii vegetali, care ajută la reducerea durerii și a rigidității.

- Ajută la detoxifiere și este ideal în curele pentru slăbit
Acest suc purifică și ajută la eliminarea toxinelor din organism. Sucul de aloe tratează ulcerul și alte afecțiuni digestive. Consumând câte 50 ml în fiecare dimineață, sucul de aloe te ajută să scapi de kilogramele în plus prin stimularea metabolismului, astfel reduce nivelul de lipide și contribuie la arderea grăsimilor.

- Menține sănătatea orală
Utilizarea regulată a sucului de aloe vera îmbunătățește sănătatea orală, reduce gingivita și formarea plăcii, previne apariția inflamațiilor și a aftelor bucale. În cazul în care sângerarea gingiilor este cauzată de o infecție bacteriană, sucul de aloe luptă împotriva infecției și lasă gura curată și respirația proaspătă.

- Combate diabetul
Sucul de aloe vera ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, atunci când este consumat în mod regulat.

- Anticancerigenic
Sucul de aloe ajută în lupta împotriva cancerului, deoarece conține o cantitate mare de substanțe cu proprietăți anticancerigene, care opresc dezvoltarea și răspândirea tumorilor în organism.

- Susține sistemul imunitar
Conținutul ridicat de vitamine îmbunătățește sistemul imunitar și mecanismele de auto-apărare a organismului.

- Combate tusea și răcelile
Pentru cei care suferă în mod constant de răceli, tuse, gripă, secreții nazale abundente, bronșită și alte probleme respiratorii, sucul de aloe este cel mai bun remediu natural. Conținutul de vitamina C din sucul de aloe oferă protecție împotriva răcelilor, în special la schimbările de anotimp.

- Previne deshidratarea corpului
Aloe vera este o plantă cu un conţinut foarte mare de apă, fiind ideală pentru prevenirea sau tratarea deshidratării. De asemenea, sucul de aloe vera este bogat în nutrienţi, care protejează și susțin sănătatea organelor interne, în mod special a rinichilor și a ficatului.

- Menține pielea curată
S-a demonstrat faptul că sucul de aloe vera reduce frecvența și apariția acneei, dermatitei, psoriazisului și a altor probleme de la nivelul pielii. Sucul de aloe vera este o sursă bogată de antioxidanţi şi vitamine care protejează pielea, iar compuşii importanţi pe care îi deţine neutralizează efectele ultravioletelor, repară pielea deteriorată de razele UV şi ajută la prevenirea liniilor fine şi a ridurilor.

Suc de aloe vera bio

Leave a Reply

All fields are required

Name:
E-mail: (Not Published)
Comment:
Type Code